Articole

Depresia este boala secolului XXI

,,Depresia este boala secolului XXI. Conform ultimelor statistici peste 125.000.000 oameni din întreaga lume suferă de depresie. În ultimii douăzeci de ani ritmul vânzării de medicamente antidepresive a crescut cu peste 40%. Afacere profitabilă pentru unii, dependenţă pentru alţii, lanţ vicios. Anual în lume se consumă aproximativ 10.000 de tone de tranchilizante pentru ameliorarea stărilor depresive. Depresia cuprinde atât trupul cât şi sufletul şi are efecte adânci asupra vieţii umane. Adeseori tristeţea se poate ascunde viclean în spatele unui zâmbet. Multe persoane afişează o falsă bună-dispoziţie pentru ca în spatele acesteia să fie camuflate drame şi tragedii personale, profesionale sau familiare. În România depresia este mai frecventă chiar şi decât diabetul sau bolile cardiovasculare. Depresia poate afecta, practic, pe oricine, indiferent de sex, vârstă, pregătire intelectuală sau nivel socio-economic, însă nu fiecare răspunde la fel la factorii declanşatori, favorizanţi.

Cum recunoaştem o persoană depresivă? O persoană depresivă este în primul rând o persoană tristă aproape în fiecare zi. La copiii şi adolescenţi depresia se manifestă printr-o stare de nervozitate excesivă, de iritabilitate. Lipsa plăcerii de viaţă, lipsa bucuriei, pierderi mari sau creşteri mari în greutate, agitaţie sau moleşeală, simţăminte de vinovăţie şi inutilitate, sunt stări ale omului depresiv. Totul este zadarnic pentru un depresiv. Nu mai poate lua decizii care odinioară le lua foarte uşor. Apar gânduri de suicid. Un depresiv îşi pune problema morţii ca niciodată până atunci. Deteriorare în plan social, profesional, familial, uman. Persoana care suferă de depresie nu mai funcţionează bine nici la locul de muncă, nici în familie, nici cu ei însăşi. Depresivul devine o persoană pe care nu se mai poate conta. Manifestările psihologice asociate depresiei sunt exprimate prin lipsa de încredere în propria persoană, stima de sine scăzută, indecizie, scăderea capacităţii de concentrare, retracţie socială, gândire pesimistă şi auto-învinovăţire. De asemenea, spun psihiatrii, pot să apară senzaţia de oboseală, agitaţie, modificări de greutate corporală, tulburări de somn şi de dinamică sexuală.

Un studiu recent arată că circa 11% dintre mamele care abia au născut prezintă simptome de tulburare obsesiv-compulsivă. Acelaşi procent de mame este afectat de mai bine cunoscuta depresie post-natală, conştiente sau nu. A avea un copil le face pe femei să fie vulnerabile pentru că este foarte stresant. Acesta este modul lor de a reacţiona în faţa responsabilităţii şi a sentimentului de pericol. În primele 90 de zile după naştere există o rată crescută de episoade depresive. Depresia postnatală se manifestă prin tristeţe, anxietate, sentimentul de vinovăţie şi faptul că femeia se simte depăşită de situaţia în care se află, aceea de mamă. În acest stadiu, femeile sunt încă lucide, sunt ancorate, încă, în realitate. Mamele care suferă de psihoză postpartum pierd contactul cu realitatea. Simptomele pot fluctua, pot varia în intensitate. O femeie care suferă de psihoză postnatală poate părea absolut sănătoasă acum şi, peste o clipă, scapă de sub control. Aceste femei nu îşi dau seama că au pierdut contactul cu realitatea, se opun discuţiilor şi nu-şi mărturisesc simptomele, au un comportament bizar şi complet dezorganizat.   În cazul mamelor, stigmatul unei boli psihice este mult mai mare. Din păcate, atenţia noastră se îndreaptă către ele mult prea târziu şi doar atunci când rezultatul negativ al psihozelor postnatale ne atrage atenţia.

Nu există o singură cauză în depresie, ci mai multe adunate în timp. Vulnerabilitatea genetică (croită strâmb de la început), factori traumatici obiectivi din afara individului (moartea unei persoane dragi, despărţirea, căsătoria nereuşită, absolvirea facultăţii şi lipsa perspectivei, angajarea sau schimbarea locului de muncă sau a locuinţei în momente de hipersensibilitate emoţională, stresul, etc.), boli somatice invalidante (un accident vascular cerebral, hipertensiune arterială, infarctul miocardic, îmbolnăvirea de SIDA, un cancer depistat târziu, leucemie, alte tulburări psihice minore sau majore). Unele medicamente pot şi ele să inducă fenomene depresive. Imaginea de sine negativă – „mi se întâmplă răul, pentru că eu sunt rău”, interpretare negativă a trăirilor – „totul a fost dintotdeauna rău”, privire negativă asupra viitorului – „viaţa nu-mi poate aduce nimic bun”, sunt ingrediente indispensabile ale depresiei.

Copilăria vremurilor noastre nu mai este atât de fericită. Viaţa copiilor este plină de stres, de presiuni ale mediilor sociale şi ale violenţei virtuale. Printre cauzele depresiei, de care nu sunt scutiţi nici măcar copiii de cinci ani, se mai numără testările şcolare şi destrămarea familiilor. Institutul Naţional britanic de Sănătate şi Excelenţă Clinică (NICE) susţine că medicii şi şcolile ar fi bine să facă mai multe pentru a identifica elevii care suferă de depresie şi să ofere mai multe informaţii pe care copii să le poată înţelege, notează „The Telegraph“. Doar în Marea Britanie se estimează că există 80.000 de copii care suferă de depresie severă, iar dintre aceştia 8.000 au vârsta sub 10 ani, mulţi fiind pe pastile. În ultimul deceniu, numărul copiilor de şcoală generală care suferă de depresie a crescut foarte mult. Depresia în rândul copiilor este mult mai des întâlnită decât s-ar putea crede şi este mult mai dăunătoare, pentru copil, afectând întreaga familie.

Conform datelor centralizate de Asociaţia Telefonul Copilului la nivelul serviciului 116 111: depresia, tulburările de comportament, gândurile suicidale, automutilarea reprezintă un procentaj de 30,27% din numărul apelurilor copiilor, principalele cauze identificate pe parcursul consilierii fiind următoarele – lipsa părinţilor (părinţi plecaţi în străinătate), neînţelegeri cu părinţii, abuzul fizic şi neglijarea în familie, decesul părinţilor, probleme sentimentale, etc., agresiunea verbală, fizică, emoţională, intimidarea, ameninţarea asupra unui copil, dependenţa digitală (jocuri video, reţele de socializare) sunt posibile cauze ale depresiei în rândul celor mici.

Depresia este o relaţie nepotrivită, neadecvată cu viaţa. Interacţiuni, schimb. Viaţa ne vorbeşte şi noi vorbim vieţii. Viaţa ne pune întrebări şi noi îi dăm răspunsuri. Noi punem întrebări şi ea ne dă răspunsuri. La o persoană depresivă acest schimb eu-viaţă, nu se realizează. Viaţa este asemenea curgerii apei. O persoană depresivă are oprită această curgere normală a apei. E un blocaj, o oprelişte. Se întâmplă ceva acolo. Omul depresiv caută să dea un sens vieţii, dar privind spre puseurile interioare nu sunt binevăzute. Se uită la tradiţiile spirituale şi nu îi mai vorbesc, nu îi mai spun nimic. Şi atunci negăsind nici un reper şi nici un sens, cade în depresie. Soluţii false sau incomplete. Ascunderea simţămintelor. Avem măşti, ne ascundem impecabil. Mai nou se ascunde depresia şi în spatele diplomelor universitare, în spatele erudiţiei noastre, în spatele şcolilor pe care le tot facem, apoi le întrerupem şi luăm altele la rând. Se mai ascunde şi în spatele unui serviciu la care stăm peste program, unor afaceri pe care nu le ducem la bun sfârşit. Ascundem depresia în spatele oricărui lucru şi oricărei activităţi. Iar dacă nu e tratată, vindecată, depresia va rămâne acolo în interior, mocnind ca un vulcan ce, la un moment dat, va erupe. Ne va distruge pe noi şi va distruge pe cei din jurul nostru. Perioadă de doliu. Doi din zece români au probleme psihice şi unu din zece are depresie, se arată în cel mai recent studiu în domeniu. Mai grav este că depresia îi împinge pe mulţi să se sinucidă. 3000 de sinucideri pe an, iar din acestea 70% erau depresivi.

Tinerii vor totul acum. Şi buf! Atac cerebral, depresii, etc. Doar o mică parte din cei care suferă de depresie ajung să conştientizeze această afecţiune şi să se supună tratamentului corespunzător. Motivele sunt frica de stigmatizare socială, orgoliul personal şi ignoranţa. 70-80 % dintre persoanele care suferă de tulburări depresive şi ies din spital se întorc înapoi după o perioadă deoarece nu continuă acasă tratamentul prescris de specialist.

Starea de depresie se aşează şi pe cel ce nu are incapacitatea de a vedea ceea ce are deja şi se focusează doar pe ceea ce nu are. Devenim oameni puternici, nu ne naștem așa. Te antrenezi, creşti. Poţi să priveşti un măr şi să găseşti mii de motive să te miri, să te bucuri. Stările afectiv emoţionale noi le stăpânim. Depindem de factorii interiori ai vieţii şi nu de factorii exteriori. Emoţiile sunt ca nişte clape de pian pe care noi le atingem, când vrem, cum vrem. A trăi rău sau bine este o obişnuinţă, un traseu pe care îl urmăm. De la mergător la zburător este o distanţă firească. Să schimb modul obişnuit al lucrurilor, să fac altă obişnuinţă să nu mai gândesc prost, să nu mă mai simt prost, să nu mă mai învinovăţesc, etc. Se cuvine să modific mecanismul de a vedea şi a simţi lucrurile şi a ierarhiza valorile. E nevoie să ne iubim şi să nu ne batem joc de lumea noastră interioară. Paletă îngustă de trăiri. Dependenţă de stări emoţionale. Ne ajutăm de creaţie ca să ne creăm pe noi înşine. Lucrăm împreună cu preotul, psihologul, psihoterapeutul şi nu aşteptăm minuni din exterior. Relaţia cu Dumnezeu este un dans în care se cuvine să ne lăsăm uşori, să ne danseze cum vrea şi pe unde vrea, să ne poarte, să ne înveţe paşii.

Remediile oculte sau neavizate (ghicitoare, descântătoare, etc.) nu îmi rezolvă depresia. Negarea şi ascunderea depresiei sub un paravan spiritual: „Nu fac nimic pentru a depăşi depresia că rezolvă doar Dumnezeu!”. Pseudocredinţă. Fuga de un tratament autentic al depresiei (duhovnic, psihoterapie, psihiatru, automotivare). Uzul nociv de substanţe, în spatele consumului de pahar se ascunde depresia. Uciderea de sine, sinuciderea nu este o soluţie. Nici pentru noi, nici pentru cei din jur. Un astfel de gest îi marchează pe cei care ne urmează, copiii, rude, nepoţi, prieteni, pentru totdeauna. Farmacoterapie, psihoterapie, sacroterapie. Relaţie personală cu Hristos şi cu un duhovnic. Accepţi că ai o problemă şi e primul pas spre vindecare. Confesionarul este un mijloc de igienă interioară extraordinară. Oamenii de astăzi nu vor să mai sufere şi devin depresivi. Bunicii noştri au trecut prin două războaie mondiale, prin foamete, cutremur şi nu mai erau depresivi. Putem face din suferinţa noastră un prilej de devenire întru asemănarea lui Hristos.

Deprimare, mâhnire, deznădejde. Când eşti plin de tine însuţi devii depresiv. Depresia apare când Dumnezeu lipseşte. Depresia apare când vrei tu. Tu neglijezi totul. Tu dispreţuieşti totul. Tu vrei să fii aşa. În depresie substanţele din creierul nostru se modifică. Depresia este o boală ca rezultat al unor păcate din viaţa noastră. Depresia devine nevrotică şi apoi psihotică. Persecuţii mistice. Trebuie ştiut faptul că tratamentul nu funcţionează ca o baghetă magică şi că, atâta timp cât factorii care au declanşat depresia nu sunt îndepărtaţi sau gestionaţi corect, rezultatul nu este cel aşteptat. În consecinţă, există toate şansele ca, şi după vindecarea unui episod depresiv reactiv, acesta să se repete la un interval de timp. Nevoia îi apropie pe oameni. Mici gesturi de iubire şi apropiere faţă de ceilalţi. Să fim lumini aprinse care va birui depresia. Un cuvânt, un sfat, o îmbrăţişare, masajul terapeutic, lectura, filmele, muzica motivaţională, odihna, relaxarea, gândurile pozitive şi optimiste, ieşirea în aer liber, sportul, camere bine aerisite şi luminate, ceaiurile, reducerea alcoolului, a cofeinei, a stresului şi a factorilor favorizanţi stărilor apăsătoare ajută să ieşim din labirintul anxietăţii. Cântaţi, fluieraţi. Saul a primit cântarea să se vindece de tristeţe. Muzica este leac pentru multe lucruri. Toţi avem probleme. Modul în care reacţionăm la problemele vieţii devin probleme. Dacă te superi, trece? Nu, ci ai deja două probleme. Schimbaţi logica pierderii. S-a pierdut şi gata. Viaţa este un dans între cutremur şi echilibru. Orice cutremur aşează lucrurile, le decantează, reaşează valorile.

Aşadar, depresia şi bucuria se molipsesc. Eşti valoros nu pentru că ai luat 10, ci pentru că te-ai născut. Bucură-te de viaţă şi de minunea de a fi! Totul se poate repara în afară de moarte!…”

Hrisostom Filipescu

(Materialul este dezvoltat în volumul ce se află în pregătire)

Mai mult

DISCERNĂMÂNTUL, CRITERIUL NORMALITĂŢII

,,Spiritul de discernământ  e mai rar pe lume  chiar decât diamantele  şi perlele.” (La Bruyere)

           Discernământul, acest subiect controversat, reprezintă  aptitudinea  unei persoane, puterea acesteia de a înţelege semnificaţia faptelor sale, precum şi urmările acestora.

            Discernământul  reprezintă “facultatea esenţială a spiritului cu rădăcini adânci în intelect şi conştiinţă, care permite fiinţei umane să se orienteze în  complexul vieţii sociale pe răspundere proprie, în cadrul unei autonomii biopsihice, condiţionate de legile naturii şi de comandamentele moralei şi ordinii juridice pozitive, care garantează şi ocrotesc interesele şi aspiraţiile personale legitime.” (Tenchea, 1987).

Literatura de specialitate  evidenţiază  trei nivele ale discernământului. Pe primul nivel se situează cel elementar, instinctiv, reactiv sau de veghe, pe cel de-al doilea nivel se află  discernământul reflectat, logic sau de reflectare a realităţii şi pe al treilea nivel este cel anticipativ, axiologic cel de opţiune, de distingere a binelui de rău. Din cele trei nivele rezultă criteriile de abordare, care vor fi de natură psihologică, logică, medicală, juridică şi axiologică. Criteriul juridic surprinde capacitatea de a alege, dar şi de a fi responsabil.

Responsabilitatea reprezintă capacitatea de opţiune a actelor, ,,fiind liber cel ce are puterea de a reflecta asupra propriilor acte, cel care rezistă instinctelor, prevede consecinţele actelor proprii şi aspiră la un nivel moral superior.”- Aristotel.

          Evaluarea clinică a discernamântului precum şi a capacităţii psihice prezintă deosebiri, din punctul de vedere al bolilor psihice şi al stărilor psihopatologice. Voi  evidenţia anumite tulburări psihice  folosind  criteriul intensităţii din punct de vedere al destructurării conştiinţei. În oligofrenii, din cauza destructurărilor grave ale conştiinţei, pacientul/ clientul se află în incapacitate psihică, discernământul fiind abolit.

În cazurile de demenţă, oricare ar fi cauzele lor, discernămîntul este abolit. În privinţa persoanelor cu epilepsie,  clinicianul trebuie să compare faptele petrecute în momentul unor tulburări de conştiinţă  cu cele  de natură psihopatologică. Cazurile  de  schizofrenie vor putea fi apreciate diferenţiat, în funcţie de etapa evolutivă. În următoarele situaţii: delir de persecuţie, urmărire, filiaţie, otrăvire, halucinaţii auditive, discernământul este abolit. În situaţia  declanşării  psihozelor paranoide cu delir de persecuţie, de gelozie,cu posibilitatea de a comite acte antisociale, imprevizibile, discernământul este abolit. De cele mai multe ori, la baza actelor infracţionale de află  consumul de alcool, ca factor favorizant. Beţia patologică reprezintă o tulburare a conştiinţei care are un anumit substrat organic. În această situaţie discernământul este abolit. În categoria tulburărilor afective,  în cazul actelor distructive, agresive, nesăbuite privind bunurile proprii dar şi al persoanelor apropiate şi al celorlalţi din mediul apropiat reprezintă simpom al fazei maniacale. Discernământul acestor pacienți este abolit. În cazul melancoliei de involuţie sau o altă formă de depresie, care de regulă se declanşează la vărsta a treia, prezintă aceeaşi apreciere a discernământului- acesta este abolit.

             Dificultatea în aprecierea problematicii discernământului derivă din individualizarea aprecierii lui, care face imposibilă elaborarea unor şabloane care să realizeze legătura dintre tipul bolii clientului şi discernământ.

ANGELA CÎMPEAN

Psiholog  clinician in supervizare

Mai mult

Discernământul – cheia linistii sufletești

Misiunea noastră pe Pământ este de a face cunoscut necunoscutul din noi, adică de a face cunoscut pe Dumnezeul din noi.

Pentru ca să împlinim această menire este nevoie să lucrăm mult și conștient cu noi, pentru a discerne, a judeca corect ce alegeri facem în viața de zi cu zi, clipă de clipă, moment de moment.

În primul rând este necesar să fim conștienți și responsabili că fiecare gând, vorbă, sentiment sau faptă ne scrie realitatea viitoare. În sensul că odată emis ceva, merge în univers, se încarcă cu energie de aceeași vibrație și revine la creator.

De aceea se spune că Dumnezeul central (Tatăl Ceresc) a lăsat omul stăpân peste animale, păsări și toate vietățile pentru a fi creator. Prin aceasta omenirea a înțeles creația doar ce se vede: un copil, o casă, doar lucruri fizice materiale, adică văzute de simțurile noastre din spectrul vizibil; dar de mii de ori sunt mai multe și mai importante lucrurile care nu se văd în spectrul nostru, cu ochii fizici.

Noi toți vedem aceste realități energetice și informaționale prin simțământ și apoi prin trăire.

Aici intervine discernământul sau dreapta judecată, înainte de a emite ceva. După ce am emis este prea târziu. În acest caz mai putem șterge prin rugăciuni, concentrare, meditații directe asupra a ceea ce am creat. Adică avem șansa să ne răzgândim și să ștergem ce am creat. Adică noi am făcut, noi putem desface.

Vorba părintelui Ieronim de la schitul Bucium (fostul meu duhovnic – decedat în 2001): „Uite Niculina vin la mine şi îmi dau acatiste să mă rog ca să li se rezolve o anumită problemă, dar ei nu fac nimic; eu îi pot ajuta doar 10 la sută dar dacă ei nu fac inversul la ce au făcut nu se întâmplă mare lucru”.

Din păcate foarte mulți din necunoaștere așteaptă să le dezlege altcineva ce au făcut ei. Chiar dacă de multe ori vrem să responsabilizăm pe altcineva să dezlege pentru noi (preoți, duhovnici, maeștri), nu vor avea succes, deoarece creația se întoarce la creator, așa cum noi ne întoarcem în sânul Tatălui Ceresc.

Una este să lucrăm cu noi și să mai cerem ajutorul cuiva (duhovnici, vindecători, prieteni, parteneri, maeștri) și una este să lăsăm la voia întâmplării aceste lucruri.

Astfel emitem diverse prostii (emisii necorespunzătoare) și apoi spunem, cum vrea Dumnezeu să se întâmple una ca asta? Ce nu înțelegem de multe ori este că Dumnezeu este Iubire, Bucurie, Pace și nu el ne dă acea experiență ci noi am creat-o cândva atunci când nu am avut discernământul necesar să emitem responsabil pentru a ne crea o realitate fericită. Adică Dumnezeu îngăduie, deoarece avem liber arbitru, asta e legea pe care ne-a lăsat-o, o lege peste care nici el nu trece. Prin libertatea noastră de a alege am creat ceva și acel ceva se întoarce la creator.

De ex: atunci când critici, judeci, înșeli pe cineva mai devreme sau mai târziu vei atrage în viața ta situații prin care vei fi criticat, judecat, înșelat.

Pentru a nu mai întâlni astfel de situații este bine să fii responsabil și conștient de tot ceea ce faci.

Este un drept al tău să primești ceea ce vrei, Dumnezeu îți dă conștiință și prin colapsarea energiei prin câmpul cuantic se materializează ceea ce vrei.

Maestrul Ramtha spune: „Conștiința și energia creează natura realității”.

De exemplu optimiștii, care au o încredere totală că totul va fi bine și vor căpăta ce vor – așa li se întâmplă; versus pesimiștii care cred în rău și ghinioane și atrag în realitatea lor acele rele în care cred.

Astfel gândul concentrat aduce după sine materializarea a ceea ce am gândit. Dacă gândim corect fără să încălcăm demnitatea cuiva, atunci vom avea parte doar de experiențe care duc la pace și bucurie.

Avem nevoie de discernământ atunci când ne confruntăm cu reguli și norme impuse de familia de bază și de societate, care sunt spre binele nostru și care nu.

Iar ca să discerni trebuie să cunoști. Cunoașterea este ingredientul cel mai important pentru a putea avea opțiuni în ceea ce privește calitatea vieții noastre.

Partea cea mai grea în a ne cunoaște este cu educația pe care am primit-o în cei şapte ani de acasă. Aici e greul pentru a reuși să ne cunoaștem și a vedea ce s-a implementat în mintea noastră, în concordanță cu ființa noastră divină și ce nu era în concordanță cu noi. Pentru aceasta va recomand o carte deosebita: „Drumul către tine însuți”, autor M. Skott Peack, editura Curtea Veche.

De ce am spus că aici e greul? Deoarece noi în acea perioadă am preluat de la cei din jur (familia de bază, grădinița) tot din comportamentul, atitudinile, modul de a soluționa problemele, mod de gândire. Acestea s-au implementat în creierul nostru liber ca niște programe în calculator, au devenit obișnuințe au intrat în mintea subconștientă şi acum sunt ca o a doua natură a noastră.

Atunci ni s-a implementat scenariul de viață. De aceea nu știm prea bine dacă unele atitudini sunt ale noastre și le alegem noi sau vin ca urmare a informațiilor din programare?

De aceea cunoașterea rațională și spirituală fac casă bună pentru a ne redescoperi și regăsi ființa divină.

Dezvoltarea discernământului ne duce la pace și liniște sufletească în sensul că dacă suntem atenți și conștienți de deciziile pe care le luăm pentru a nu ne călca pe Sine, ființa noastră divină nu mai are de suferit, suntem mereu bucuroși și fericiți și devenim mai responsabili în a ne realiza misiunea de a face cunoscut necunoscutul din noi.

„Confluența dintre cunoaștere, înțelegere și practică,
îți împlinește viața” (Sri Sri Ravi Shankar)”

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiţă

Mai mult

Fragment din cartea “Vijnana Bhairava Tantra”, de Osho

,,Iluminarea prin iubire, starea fără dorințe…

Uneori, dacă ești relaxat pot exista momente scurte de revelare a sinelui. Există astfel de momente în care esti relaxat. Când ești îndrăgostit, când iubești: pentru câteva momente iubitul sau iubita se află cu tine.

Ai dorit foarte mult asta, ai luptat mult și acum, în sfârșit, iubita este cu tine. Pentru o clipă mintea dispare. Ai depus mult efort pentru a fi cu el sau cu ea. Mintea a luptat mult, a cautat, s-a gândit enorm de mult la acel lucru, iar acum iubita este lângă tine și brusc mintea nu mai poate gândi.

Vechiul proces nu mai poate continua. Până acum căutai persoana iubită: acum aceasta se află lângă tine și mintea pur și simplu se oprește. În acel moment nu mai există dorințe. Esti relaxat, ețti “aruncat” în tine însuți.

Pâna când iubita sau iubitul nu îți poate provocă această stare de pătrundere în tine însuți, aceea nu este iubire. Până când nu devii tu însuți în prezența iubitei, aceea nu este iubire. Până când mintea nu încetează să mai funcționeze în prezența iubitei, aceea nu este iubire.

Uneori se intamplă acest lucru, iar mintea și dorințele dispar. Iubirea este fără dorințe. Încearcă să înțelegi: poți dori iubirea, dar aceasta este o stare fără dorințe. Când apare, acolo nu mai poate exista nici un fel de dorință: mintea este calmă, liniștită, relaxată. Nici o devenire, nici un fel de împrăștiere.

Însă acest lucru se întâmplă doar pentru câteva momente, dacă se întâmplă vreodată. Dacă iubești sau ai iubit, știi ca aceste câteva clipe vor apare. Este un șoc. Atunci mintea nu mai poate funcționa, deoarece întregul ei mecanism a devenit nefolositor, absurd. Cel sau cea pe care ai dorit-o se află lângă tine și mintea nu mai poate gândi ce sa facă.

Pentru câteva momente întregul mecanism se oprește. Ești relaxat în tine însuți. Ai atins centrul, ființa ta și simți că ești sursa acestei bunăstări și fericiri. Te umple o mare fericire, te înconjoară un parfum sublim. Brusc nu mai ești același om ca mai înainte.

De aceea, iubirea transformă atât de mult. Dacă iubești, nu poti ascunde asta. Este imposibil! Dacă iubești, se va vedea. Ochii, fața, mersul, felul de a ședea, totul arată că o iubești, că nu mai ești acelaș om. Mintea doritoare nu mai este acolo. Pentru câteva momente ești precum un buddha.

Dar acest lucru nu poate ține mult. Imediat mintea va încerca să își revină după acest șoc și va încerca să găsească scuze și metode pentru a gândi din nou. De exemplu, mintea va spune că ți-ai atins scopul, dar după aceea? Ce vei face?

Acum vor incepe argumentarile. Vei gândi: “Astăzi sunt cu iubita mea, dar oare voi fi și mâine?” Mintea deja a început să gândească. Iar în momentul în care ea lucrează, deja ai căzut în devenire. […]

Acest lucru se întamplă oricui. Când ai iubit pe cineva au existat momente în care mintea dispărea. Dar apoi te-ai căsătorit. De ce? Pentru a avea mereu acele momente. Însă ele au dispărut atunci când nu erai casatorit și nu mai pot reveni acum, deoarece situația este diferită.

Când doi oameni se întâlnesc pentru prima datî, acolo este o situație nouă. Atunci mințile lor nu mai pot funcționa. Ei sunt copleșiți de situație – sunt umpluți de această nouă experiență, de această nouă viață, de această nouă înflorire! Apoi mintea începe să funcționeze și ei vor gândi: “Ce moment sublim! Hai să ne căsatorim pentru a putea repeta aceste clipe minunate!”

Mintea va distruge totul. Căsatoria înseamna minte. Iubirea este spontană; căsătoria este ceva calculat. Căsptoria este un lucru matematic. Atunci vei aștepta acele momente beatifice, dar ele nu vor mai reveni. De aceea, fiecare femeie sau fiecare bărbat casatorit este frustrat – deoarece ei așteaptă reapariția acelor momente frumoase, care au existat în trecut.

De ce nu mai apar? Pentru că întreaga situație s-a schimbat: acum tu nu mai ești nou, nu mai există spontaneitate, acum iubirea este doar o rutină. Totul a ajuns să se limiteze doar la obligații și datorii. Iubirea a devenit o datorie, nu o bucurie. La inceput era o bucurie, acum este o obligație. Și această obligație nu îți poate dărui aceeași fericire pe care ți-o dă amuzamentul, bucuria.

Este imposibil!! Mintea ta a creat totul. Acum aștepți producerea acelor momente si cu cât aștepți mai mult, cu atât mai mică este posibilitatea lor de apariție. […] Acum nu mai poate apare nimic. Așa ceva nu apare decât atunci când ești deschis: se întamplă întotdeauna într-o situație nouă.

Asta nu înseamnă să schimbi coordonatele vieții tale zilnic, ci înseamnă să nu permiți minții să creeze un șablon. Atunci soția sau soțul tău te va încânta în fiecare zi. Nu permite minții să aștepte, nu-i permite să se miște în viitor. Astfel maestrul sau prietenul tău va fi mereu nou. Și totul este nou în lume, cu excepția minții. Mintea este singurul lucru care este veșnic vechi.

Soarele este altul în fiecare zi. Astăzi pe cer nu este acelaș soare care a fost și ieri. Luna este nouă, ziua, noaptea, florile, copacii… totul este nou, doar mintea nu este. Ea este veșnic veche – ține minte, veșnic – deoarece pentru a exista are nevoie de trecut, de experiențe acumulate, de experiențe proiectate.

Mintea are nevoie de trecut, iar viața numai de prezent. Viața este veșnic fericită- mintea niciodată. Ori de cate ori permiți minții să te controleze pe tine, atunci odată cu ea apare acolo și nefericirea.”

Fragment din cartea “Vijnana Bhairava Tantra”, de Osho

Mai mult

iubirea…. e nemarginita

In fiecare din noi exista un Univers, conturat in mare parte de propriile experiente de viata.
In sufletul fiecaruia pot fi descoperite frumuseti care ne vor emotiona dincolo de capacitatea noastra de a ne exprima.
Suntem rezultatul gandurilor si actiunilor noastre, suntem reflexia a ceea ce oferim sau primim in relatiile cu ceilalti.
Daca am fi constienti de cat de multa profunzime salasluieste in spiritul nostru, nu am mai fi atat de vulnerabili si am percepe valorile vietii la un alt nivel…. energia noastra vitala inseamna iubire in sensul cel mai pur, doar iubind putem atinge acel echilibru interior care in permenenta vibreaza in spiritul nostru, aceasta iubire nu poarta doar un chip ci o infinitate, pentru ca asa cum spiritul e nemuritor…..iubirea…. e  nemarginita…..
Macar pentru o clipa daca ne-am face timp uneori si ne-am contopi sufleteste cu frumusetile existente in jurul nostru, am invata sa fim mai buni si treptat am gasi acea putere interioara care sa ne sustina in viata de zi cu zi, ca apoi sa fim capabili sa “zambim sufleteste” mai des.
“Traieste-ti viata ca si cum fiecare fapta a ta ar urma sa devina lege universala”. Immanuel Kant

Mai mult

Iubirea ca etalon al normalităţii

Iubirea ca etalon al normalităţii

Mircea Lăzărescu, Prof.Dr. Clinica Psihiatrică “Eduard Pamfil” Timişoara

            Iubirea e un fenomen firesc şi fundamental. Pe măsură ce omul a evoluat spiritual, ea a ajuns să se impună nu doar ca trăire individuală ci şi ca fenomen cultural, fapt pe care-l atestă lirica lumii. Religia creştină a făcut din iubire o temă dogmatică. Iar cultura Europei, pe măsură ce se afirma a dezvăluit fenomenul cvasireligios al iubirii ideale, prezent în Tristan şi Isolda, cântecele trubadurilor şi versurile lui Dante Alighieri. Dimensiunea antropologică culturală nu o poate eclipsa însă pe cea psihologică, care pornind din inima sufletului personal se dezvoltă prin procesul de apropiere şi fuziune sufletească a existenţei duale. Modelul psihologic developmental este cel al ataşamentului şi a instanţei “internal  working model” a lui Bowlby. Dar atât doctrina psihanalitică cât şi teoria ataşamentulu sau cognitivismul actual ce abordează empatia, nu pot epuiza fenomenul uman al iubirii. Metoda de elecţie rămâne cea fenomenologică, pe urmele direcţiei trasate de Max Scheller. Specialiştii în psihologie şi psihopatologie nu au voie însă să ignore acest etalon al normalităţii care este iubirea. Şi aceasta, deoarece atât ştiinţa cât şi medicina psihiatrică au nevoie de referinţe. Iar etalonul de referinţă pentru amândouă rămâne simţul comun al vieţii de cu zi, axat de fenomenul iubirii.

Mai mult